Când mă gândesc la Toscana, prima imagine care îmi vine în minte este cea a unui deal domol, cu un drum străjuit de chiparoși, eventual un lan de grâu cu maci și în alte cazuri, o podgorie. Aceasta e Toscana din mintea mea și așa este cel mai adesea reprezentată în imaginile pe care le vedem de acolo. Tamicris Tours ne propune un început de an 2014 în acest loc minunat.
Trebuie să vorbim și despre un Revelion exotic și am ales unul accesibil. Nordul Africii, clima blândă, Mare și Ocean și o noapte dintre ani petrecută la marginea deșertului este ceea ce ne oferă Tamicris Tours prin oferta de Revelion în Maroc.
Poate că pare devreme, poate că este devreme, dar pentru cineva mereu interesat de călătoriile sale niciun plan venit prea devreme nu va fi de fapt, prea devreme. Tocmai din acest motiv vreau să vă recomand azi 5 (cinci) din circuitele lui 2014 propuse de Tamicris Tours.
Pentru că oricât am nega, 2013 este pe final și oricât am vrea să amânăm planurile de Revelion, știm că cele mai bune oferte le găsim în toamna ce îl precede, azi am ales cele mai bune și diverse 10 oferte Tamicris Tours pentru Revelionul 2014. Nu mai stați pe gânduri, timpul tace și trece, iar noaptea dintre ani trebuie să vă găsească într-un loc special.
Piețele de Crăciun sunt pe trend ascendent în ultimi ani și parcă sunt tot mai multe. Avem una și în România, la Sibiu și este pe drumul cel bun, am vizitat-o chiar anul trecut. Însă de fiecare dată când se apropie sărbătorile de iarnă mă gândesc la "cum ar fi să merg la o Piață de Crăciun din afară?"... Și de la gând la faptă cât îți ia? Tamicris Tours are oferte speciale pentru Piețele de Crăciun din Europa.