N-am putut să nu observ cât „de la modă” e această practică. În cele mai multe privinţe mă bucură şi consider şi eu că este o practică excelentă, însă mărturisesc că am încercat-o o singură dată, la Verona. Atunci am descoperit oraşul pe bicicletă şi pe deasupra şi gratis. Oricum sunt sensibilă la tot ce înseamnă o bicicletă, astfel că o caut peste tot pe unde ajung, în plus mi se mai şi pare fotogenică, aşa că m-am trezit cu ceva poze cu "Măria sa bicicleta" în prim plan.
Ziceam de Verona, aici ne-am luat bicicletele de la gară unde le-am şi predat la final după ce le puteam ţine câteva ore (3-4, nu mai reţin exact). Am garantat cu buletinul (unul singur a fost suficient pentru două bicicleta). Am strabătut tot oraşul pe ele, până la Arenă, apoi până la Piazza Garibaldi, până la Julietta acasă, la podul cu lacăte etc. Ne-au fost foarte utile, mai ales că în acea zi am văzut două oraşe: Verona şi Padova… Amintirea cu bicicletele de la Verona o să o am multă vreme în memorie.
La Montpellier bicicleta e regină, o vezi PESTE TOT şi o poţi închiria de oriunde contra unei sume decente (mi se pare că era cam 2 euro/zi). Să vedeţi cum arata parcările de la Unniversităţi în Montpellier, eu m-am şi speriat prima dată, am avut un şoc, mai ales că pe vremea aceea prin Cluj nu existau standuri de închiriat biciclete (acum există). Ce îmi plăcea cel mai mult la bicicletele astea franţuzeşti era culoarea demenţială, îţi venea să le iei acasă pe toate. Una dintre cele mai vii imagini din Montpellier a rămas aceasta cu bicicletele.
Ultimele biciclete fotografiate care merită menționate le-am găsit la Florenţa, pe o stradă îngustă şi plină de istorie. Stăteau liniştite lângă un zid îngălbenit de vreme şi m-au făcut să mă gândesc la cine le-a lăsat acolo şi ce treabă or avea cei care le-au abandonat fără nicio pază pentru o vreme… Am murit puțin de dragul lor :)
Postări
