Pentru călători este esențială următoarea listă și când părea mai potrivit să o trimit spre voi dacă nu acum în prag de Sărbătoare!? Iubesc Crăciunul, oricine în lume îl iubește de au ajuns să-i trăiască magia și cei de prin țările în care Biblia nu este carte de căpătâi, iar religia și spriritualitatea au alte baze și alte semnificații. În plus, niciodată nu putem ști care Crăciun ne prinde pe undeva prin lume, în afară de României, iar lista de mai jos ne-ar putea prinde tare bine. Care pleacă în vacanța de iarnă fix de Crăciun anul acesta?
Carte: From Rags to Riches: A Story of Abu Dhabi - Mohammed Al-Fahim
Vacanță de vedetă: Andreea Ibacka și Cabral, vacanță de vis în Dubai și Abu Dhabi
Vacanța ta: Senior Voyage Abu Dhabi Dubai
Valea Loarei, înscrisă în anul 2000 pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO, desemnează partea situată între localitățile Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-Vieil. Valea Loarei constituie un loc excepțional datorită diversității biologice, dar și pentru bogăția istorică și mai ales culturală, parcuri, orașe și desigur celebrele castele, pe care le vizitează toată lumea în cadrul circuitelor culturale.
Film: The Barber of Siberia (1998)
Vacanță de vedetă: Petrică Mâțu Stoian, vacanță în Rusia
Vacanța ta: Vacanță la Sankt Petersburg!
Este o țară îndepărtată, departe de tot ce înseamnă Europa, îndepărtată ca distanță, ca și cultură, ca și atmosferă. Și totuși ne atrage așa "exotică" în felul ei propriu, ne-am dori un circuit la Chinei măcar ca să avem ce povesti nepoților. Până atunci, datorită norocului de a avea pe cineva în apropiere care a ajuns să-mi povestească multe despre China, azi vă pot povesti la rândul meu despre câteva lucruri pe care mai mult ca sigur nu le știai despre această țară.
Carte: Shantaram - Gregory David Robe
Vacanță de vedetă: De ce suspină vedetele din România după India?
Vacanța ta: Circuit India (plecare din Budapesta)
Sunt pasionată de cafenele, le iubesc, mi se par cele mai vii mostre ale culturii urbane, unele luxoase de mama focului, altele într-o dezordine studiată, dar toate minunate, cu o atmosferaă pe care n-aș vrea să o pierd la ieșire. În Italia mea dragă, am trecut de multe ori pe lângă cele mai felurite, frumoase și interesante cafenele. În Italia (la fel și în Franța) există o adevărată cultură a cafenelelor, oamenii nu există fără ele, trebuie să-și înceapă ziua într-o cafenea și mai apoi să-i treacă pragul cel puțin încă o dată pe zi. La început am fost foarte mirată de atașamentul acesta al italienilor pentru cafenele, m-am rezumat la a-i urmări și târziu, destul de târziu mi-am făcut curaj să-mi scot aparatul și să fotografiez cafele și cafenele. În prezent m-aș putea întoarce pentru un city break în Italia fie și numai pentru ele.
Film: Movies Filmed in Tunisia
Vacanța de vedetă: Andreea Marin în vacanţa din Tunisia
Vacanța ta: Sejur 2020 în Tunisia
Țin minte de parcă ar fi fost ieri. Am simțit că zburăm spre Verona, eram pentru prima oară într-un tren de mare viteză și mă frapa viteza lui aproape la fel de mult ca și felul în care arăta acel tren, eu obișnuită cu trenurile din România (mare, mare diferență). Ajungem în Verona, despre care citisem câte ceva înainte, dar cum eram la începuturile mele în ale călătoriei și nici nu știam sigur programul pe zile, să vă spun drept, nu mi se părea că aș fi avut temele făcute. Am coborât în gară și am văzut niște biciclete ce păreau că se pot închiria și m-am gândit că vom vedea mai rapid orașul pe două roți. Din gară ni s-a spus că bicicltele sunt gratis câteva ore, dacă lăsăm un buletin garanție și ne întoarcem cu ele în gara la ora stabilită.
Film: Wonder Park (2019)
Vacanță de vedetă: 20 de fotografii de colecție ale vedetelor la Disneyland!
Vacanța ta: Excursie Legoland Germania
Zell am See este polul administrativ al districtului Zell am See din landul austriac Salzburg. Orașul este o importantă destinație turistică cunoscută sub numele de Zell am See - Kaprun. I se mai spune "minunea de pe lacul Zell", datorită locației absolut fabuloase, dar și statutului de stațiune balneo-climaterică.
Carte: The Father Christmas Letters
Film: The Holiday
Vacanță de vedetă: Unde își petrec vedetele vacanța de iarnă
Vacanța ta: Turul Piețelor de Crăciun
Traducere
Despre noi
Tamicris Tours
Agentie de turism din Timisoara
Tel: 0256 211 255
Contact Us
Popular Posts
Despre calatorii
-
Tips and tricks dacă vrei să vizitezi AsiaAcum 3 zile
-
-
Rajasthan, mini-ghid ici-coloAcum 3 luni
-
-
-
Alte pareri interesante
(c) Tamicris Tours. Un produs Blogger.











